Bilbao, un oraș cu persepective ascunse

Mie îmi plac tare mult locurile de unde pot vedea oraşul de sus, aşa că în Bilbao am căutat dealurile şi locurile care oferă o panoramă.

Aşa am descoperit funicularul Artxanda, Podul Vizcaya şi Basilica Begona.

Artxanda si Basilica Begona sunt aproape de Centrul Vechi – Casco Viejo, iar Podul Vizcaya e în comunitatea Getxo (zona metropolitană a Bilbao).

Într-o zi cu soare vă puteţi aventura dinspre centru spre funicularul Artxanda. Treceţi podul peste Nervion către frumoasa primărie a oraşului… şi urcaţi pe străduţe către funicular. E de prisos să vă spun că aţi face bine să vă uitaţi în sus, în stânga sau în dreapta.

Am vrut să escaladez multe garduri pentru portocale, dar m-am abţinut. Scopul meu era să văd parcul Artxanda şi panorama oraşului, aşa că am continuat spre micul tren care urcă spre munte din 15 în 15 minute. Cu BilbaoCard urcarea e gratuită, altfel o urcare costă 1.15 EUR.

Funicularul a fost deschis în 1915 şi vă urcă aproape un kilometru spre munte, pe o diferenţă de nivel de 225 de m. Chiar dacă vă e teamă de înălţime, nu veţi avea probleme. Urcarea se face cu o viteză maximă de 5 m/s şi puteţi să alegeţi un vagon cu vedere spre munte.

De sus, vedeţi tot oraşul: râul Nervion, podurile futuriste (Zubizuri, Deustu, Euskalduna) şi bineînţeles muzeul Guggenheim. Câteva minute pe bancă studiind depărtarea, alte câteva minute pentru fotografii, alte minute pentru a respira atmosfera şi sunteţi gata să coborâţi. Puteţi opta pentru funicular, pentru autobuz sau pentru o plimbare lungă.

Tot de la primărie (sau din Casco Viejo) puteţi începe urcarea spre Basilica Begona. Din centrul vechi urcarea se face pe scări destul de abrupte, prin Parcul Etxebarria. Pe măsură ce urcaţi oraşul mai dezvăluie o faţetă, ca o domniţă care mai dă jos un jupon.

Basilica a fost construită în secolul al XVI-lea şi făcea parte din zidul fortificat al oraşului Bilbao. A suferit modificări până să ajungă la forma actuală(un amestec de gotic şi baroc), dar nu a încetat să fie simbolul siguranţei pentru marinarii care intrau în golful Biscaya. Sfânta protectoare a bisericii – Fecioara Begona – este sfânta protectoare a marinarilor. De îndată ce puteau vedea turnul bisericii, ei ştiau că au ajuns în ape sigure şi dădeau o salvă de salut. De aceea, cartierul unde este Basilica Begona se numeşte “La Salve”.

Ultimul obiectiv înalt pe lista mea e şi cel mai îndepărtat. Luaţi metroul către staţia Portugalete sau către staţia Areeta şi mergeţi către râu sau urmaţi indicatoarele cu Vizcaya Bridge.

Podul este cel mai vechi “pod transportor” din lume şi uneşte din 1893 cele două orăşele (Portugalete şi Las Arenas) situate de o parte şi de alta a estuarului râului Ibaizabal. Mi s-a părut interesant că podul a fost gândit şi construit de un ucenic a lui Gustave Eiffel – Alberto Palacio – în aceeaşi perioadă în care se construia şi Turnul Eiffel. Podul a fost soluţia găsită pentru a uni cele două comunităţi fără a întrerupe traficul maritim şi fără a construi o structură masivă.
fiind ingenios şi reprezentând un triumf al revoluţiei industriale, Podul Vizcaya a intrat în 2006 în patrimoniul UNESCO.

Platforma transportoare duce 6 maşini şi câteva zeci de oameni de pe un mal pe altul în mai puţin de 2 minute, cu o frecvenţă de 8 minute. Pentru locuitori, acest drum nu mai e un spectacol, ci o rutină. Pentru vizitatori, e spectaculos şi drumul şi înălţimea la care poţi ajunge cu liftul de pe ambele maluri. Costul călătoriei cu metroul este de 1.60 EUR, iar urcarea e şi ea 7 EUR.

Merită fiecare cent pentru că vă puteţi plimba pe pod la aproape 40 de m deasupra nivelului mării şi vă puteţi bucura de o imagine superbă asupra estuarului şi a golfului.

Eu eram singură pe pod; era seară, burniţă şi vizibilitatea nu era chiar de invidiat, dar muzica şi trepidaţiile de la fiecare transport mă făceau să cred că sunt pe Titanic sau într-un videoclip Queens.

La coborâre veţi vrea să mergeţi către plaja Las Arenas şi către clubul maritim din Getxo… să vă imaginaţi pentru o secundă că vă treziţi cu acea privelişte la fereastră în fiecare dimineaţă.

Merită fiecare cent pentru că vă puteţi plimba pe pod la aproape 40 de m deasupra nivelului mării şi vă puteţi bucura de o imagine superbă asupra estuarului şi a golfului.

Eu eram singură pe pod; era seară, burniţă şi vizibilitatea nu era chiar de invidiat, dar muzica şi trepidaţiile de la fiecare transport mă făceau să cred că sunt pe Titanic sau într-un videoclip Queens.

La coborâre veţi vrea să mergeţi către plaja Las Arenas şi către clubul maritim din Getxo… să vă imaginaţi pentru o secundă că vă treziţi cu acea privelişte la fereastră în fiecare dimineaţă.